Simpozionul internațional al produselor apicole – ediția a VI-a și întâlnirea anuală a Comisiei Internaționale pentru Miere (IHC), între 22-25 aprilie 2024, la USAMV Cluj-Napoca

Universitatea noastră găzduiește, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, între 22-25 aprilie 2024, Simpozionul internațional al produselor apicole – ediția a VI-a, precum și  întâlnirea anuală a Comisiei Internaționale pentru Miere (IHC).

Evenimentele care vor avea loc în amfiteatrele de la Institutul de Științele Vieții se derulează sub egida APIMONDIA și vor aduna specialişti din domeniul apiculturii şi al calităţii produselor apicole, temă extrem de actuală atât la nivel național, cât mai ales internațional.

Vor fi prezenţi  specialişti din peste 20 de tări din întreaga lume, care vor aborda pe parcursul celor patru zile ale conferinţei diferite teme de actualitate din domeniu, incluzând legislaţie europeană, calitate şi autenticitate, dar şi un alt aspect extrem de important: criterii de standardizare a calităţii produselor apicole la nivel mondial.

Comisia Internaţională pentru Miere (IHC) a fost înfiinţată în urmă cu peste 20 de ani şi a elaborat metode şi criterii de calitate pentru miere, acreditate şi utilizate la nivel internațional.

Laboratorul de Controlul Calităţii Produselor Apicole şi Diagnostic în Bolile Albinelor din cadrul USAMV Cluj-Napoca, unicul laborator din țară acreditat RENAR și afiliat unei universităţi, utilizează aceste metode în analizele pe care le efectuează. De asemenea, menţionăm că specialiştii în apicultură şi produse apicole din universitatea noastră sunt membri în Comisia IHC, încă din 2007.

Cu această ocazie invităm comunitatea academică, cercetătorii, studenţii, doctoranzii şi pe toţi cei care iubesc albinele şi produsele lor, să ni se alăture la această manifestare.

Înregistrare participanți la conferință: https://shorturl.at/tABMS

Program: https://shorturl.at/ekAHX.

Președinții Comitetului de Organizare din partea USAMV Cluj-Napoca sunt Prof. dr. Daniel Dezmirean – decan Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii; CS I Dr. Ing. Otilia Bobiș.

Skip to content