Better-B – Proiect cu finanțare de 6,3 mil euro, pentru adaptarea la tehnologiile apicole avansate. USAMV Cluj-Napoca este parteneră în consorțiul european

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Disciplina de Apicultură și Sericicultură, face parte din consorțiul european al Proiectului Better-B, care are drept obiectiv principal restaurările, armonizările și echilibrările fiziologice ale coloniilor de albine.
Consorțiul este format din 18 parteneri din 14 țări, iar coordonator este Prof. dr. Dirk de Graaf, de la Universitatea Gent (Belgia), care a fost distins în 2021 cu titlul Doctor Honoris Causa al USAMV Cluj-Napoca.

     Proiectul Better-B este finanțat cu 6,3 milioane euro din partea UE, a Regatului Unit și a Elveției, iar cercetările sunt dedicate îmbunătățirii tehnologiei apicole, rezistenței la stresul abiotic, la schimbările climatice, pierderea habitatului și la acțiunea substanțelor chimice periculoase.
     Tema principală se referă la coloniile de albine, care sunt adesea slab adaptate pentru a face față stresului extern, cum ar fi schimbările climatice, pesticidele, provocarea și atacul paraziților, exacerbate de practicile apicole moderne. Specialiștii din cadrul proiectului subliniază faptul că reziliența apiculturii este susținută în primul rând de valorificarea puterii naturii, de restabilirea armoniei și echilibrului, atât la nivelul albinei ca individ, cât și la nivel de colonie sau între colonie și mediul ei.
    ”Consorțiul Better-B consideră calea către armonie și echilibru ca fiind reprezentată de coloniile darwiniene: colonii abandonate sau sălbatice, care au supraviețuit în mediul sălbatic sau au fost selectate pe criterii bazate pe potrivirea caracterelor de rezistență. Cu toate acestea, astfel de colonii lipsesc de obicei din efectivele de multiplicare și alte multe caracteristici favorabile, importante pentru
apicultura modernă. Soluția noastră este să înțelegem procesele și mecanismele care sunt selectate în natură, pentru a putea adapta practicile moderne de apicultură tehnologiilor apicole avansate. Acesta este proiectul Better-B”, a explicat Prof. dr. Daniel S. Dezmirean, decan al Facultății de Zootehnie și Biotehnologii și responsabil implementare Proiect Better-B din partea USAMV Cluj-Napoca.
    Implementarea acestei noi abordări a managementului apicol va fi întreprinsă în strânsă colaborare cu apicultorii români, ca părți interesate. Specialiștii din cadrul proiectului consideră că armonia și echilibrul trebuie să aibă loc pe trei niveluri – mediul înconjurător, albinele melifere și practicile apicole, toate urmând a fi abordate în cadrul Proiectului Better-B, care va avea o durată de patru ani.
Site oficial Better-B
Media kit
LinkedIn

Skip to content