Viaţa culturală

Ansamblul “Tradiţii”

Ansamblul a fost înfiinţat în anul 2006 şi are în componenţă studenţi de la universitatea noastră şi de la alte universităţi clujene.
Corpul de dansatori este împărţit în două grupe, una de performanţă (16 perechi) şi una de începători (8 perechi – doar studenţi de la USAMV).
Orchestra are în componenţă instrumentişti de marcă ai clujului, cu studii superioare de specialitate.

      Ansamblul “TRADIȚII” Somesul-Napoca” al Universității de Științe Agricole și Medicină veterinară Cluj Napoca, România a fost fondat în anul 1973 de directorul artistic al ansamblului  Dr. Zamfir Dejeu.  Scopul activităţii ansamblului este  de a cultiva şi conserva creaţia tradiţională din România si, mai ales, din Transilvania, remarcându-se prin specificitate si universalitate in domeniu.

     Dansatorii au în repertoriu circa 50 de dansuri tradiţionale provenind din cele mai importante zone folclorice ale ţării: Valea Someşului, Câmpia Transilvaniei, Huedin, Bihor, Codru, Târnave, Banat, Maramureş precum şi dansuri româneşti din loc. Aletea  – Ungaria. Pe de altă parte instrumentiştii cunosc un număr impresionant de melodii din tezaurul nostru folcloric. Interpretarea fidelă – ca la Hora satului a faimoaselor dansuri româneşti şi a pieselor cântate ce provin direct din cercetări folclorice întreprinse de conducătorul ansamblului dr. Zamfir Dejeu, cercetător ştiinţific principal la Institutul „Arhiva de folclor a Academiei Române” Filiala Cluj Napoca adeveresc întru totul caracteristicile creaţiei tradiţionale româneşti.  Cele mai complexe dansuri pe care le execută dansatorii sunt cele din Câmpia Transilvaniei (loc. Tritenii de Jos jud. Cluj – Purtata, Româneşte de învârtit, Târnăveana, Cioarsa, Fecioresc din Boian, Învârtita în două laturi şi Hărţag şi loc. Fărău jud. Alba – Haidăul, De purtat de pe Mureş, Datul fetei pe sub mână, De ponturi cu fată, Mureşană, şi Hategană). Se întâlnesc aici ritmurile: binar, sincopat şi asimetric ce produc pe verticală o adevărată poliritmie iar pe orizontală o nebănuită polimetrie. Mentionam ca Jocul fecioresc din Romania a fost inscris în anul 2015 in Patrimoniul UNESCO.       Se joacă după melodii interpretate de clasicul Trio transilvan: vioară, contră şi contrabas, dansatorii dialogând prin strigături pe diferite teme cum ar fi  despre joc. Momentele de virtuozitate constau în dansurile fecioreşti. Feciorii  bat  cizma întrecându-se între ei, pentru ca la sfârşit, fiecare să-şi ia fata pe care o învârte nebuneşte din plăcere încântând  privirile spectatorilor. Se naşte o aşa numită euforie artistică. La aceasta frumuseţe coregrafică  contribuie şi cromatica impresionantă a costumelor populare de sărbatoare pe care le poartă dansatorii şi în care sunt imprimate toate culorile pămîntului.

     Ansamblul are două casete video, două CD-Rom, iar orchestra  un disc editat la festivalul internaţional de la Montoire-Franţa, un disc Electrecord, trei CD şi trei casete audio. Se folosesc multe instrumente tipice româneşti : fluierul pastoral, taragotul, vioara cu trompetă, ţambalul, daireaua. CD-urile cuprind materiale folclorice existente de-a lungul anilor în repertoriul soliştilor instrumentişi, a orchestrei şi a ansamblului de dansuri. Valorificarea lor s-a făcut ţinând cont de interpretările iniţiale  ale purtătorilor de folclor. Nu lipsesc nici unele piese de mare popularitate şi virtuozitate, cum este de exemplu Ciocârlia, care este interpretată însă într-un mod original.

     De la înfiinţare până în prezent ansamblul a obţinut numeroase premii naţionale si internaţionale, dintre care amintim pe cele mai importante:

– 1974 – “Discul de Aur” şi “Colierul de Argint”, Dijon – Franţa;

– 1978 – Trei premii I pentru dansuri si solişti instrumentişti, Middlesbrough – Anglia;

– 1980 – Premiul I pentru orchestră  şi trofeu pentru solista vocală, Iustina Dejeu, Middlesbrough – Anglia;

– 1983 – “Premiul Juriului”, Charolles – Franţa;

– 1990 – “Premiul juriului”, Villefranche de Rouergue – Franţa;

– 1991 – “Premiul pentru  muzică”, Reims – Franţa;

– 1993 – “Certificat de distincţie”, Drummondville – Canada;

 -1993 – “Marele Trofeu” pentru Dansuri în Coregrafie, EISTEDDFOD, Roodepoort – Africa de Sud;

-1997 – Şase premii, “TEESIDE INTERNATIONAL EISTEDDFOD”, Middlesbrough – Anglia;

– 1997 – Marele premiu la Festivalul naţional al cântecului popular de cătănie,ediţia III-a, Cluj Napoca, Romania

– 1999 – Premiul Juriului, Ribnitz – Damgarten – Germania;

– 2002—Trofeul festivalului’’Serbările transilvane’’, ediţia III-a, Cluj-Napoca, România

– 2003 –“Certificat de distincţie”, Drummondville – Canada;

– 2004 – „Certificat de distincţie”, Guaruja – Brazilia

– 2006 – „Diplomă de onoare”, San Bernardo –  Chile

                            Premiul II pentru Dansuri în Coregrafie, Llangollen     International Musical Eisteddfod – Anglia

– 2008 – Diplomă de excelenţă, Muzeul Satului Bucureşti

            – numeroase diplome de onoare în Circuitul din Columbia – un mare succes cultural

– 2009 – Diplome de recunoştinţă la festivalurile din statele Valencia şi Barcelona – Venezuela

  • 2010 – The First Prize, International Folclore Festival I.O.V.,C.I.O.F.F. Sumperk – Czech Republic
  • 2011 – „The brilliant Trophy” – Alnwick, England

–    2020 – Diplomă de excelență – Abu Dhabi, United Arab  Emirates   –   2022-  Certificat de apreciere – Sremska Mitrovica – Serbia   

                                     

 

     Ansamblul “TRADIȚII” Someșul Napoca încearcă sa exprime prin dansurile şi melodiile româneşti ce le prezintă în diferite ocazii: workshopuri, evenimente și spectacole, cele mai autentice și adevărate sentimente artistice. Caută ca prin toate mijloacele interpretative audio-vizuale să reflecte optimismul, vitalitatea si mândria poporului român, să facă cunoscută cultura tradițională a ţării noastre în lumea largă.

 

  Dirijor: Doru Zamfir Dejeu

  Instructori coregrafi: Mădălina Petcu și Horațiu Zanc

 

Asociaţia culturală “Agronomia”

În cadrul Universităţii funcţionează clubul studenţesc în care organizaţiile studenţeşti legal constituie şi ariile de studiu cu preocupări legate de viaţa comunitară studenţească şi desfăşoară activităţi artistice, muzică uşoară şi populară, muzică folk, jazz, organizează balurile bobocilor, cercul fotoamator, clubul Ikebana, ş.a., Clubul universitar funcţionează în campusul Agronomia din str. Moţilor 74-76.

 

Skip to content