Centru de vaccinare cu serul Pfizer pentru studenții USAMV Cluj-Napoca, în propriul campus

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca organizează o sesiune de vaccinare pentru studenții proprii, marți, 8 iunie 2021, la cabinetul medical din campus.
Acțiunea, care este o premieră pentru campusurile studențești din Cluj-Napoca, este organizată în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj, care va deplasa o echipă medicală la fața locului, alături de medicii de la cabinetul universității.
Până în prezent s-au înscris peste 50 de studenți, iar colegii lor care vor dori să se alăture o vor putea face direct la cabinetul medical, unde acțiunea de vaccinare este programată între orele 9.00 – 12.00, cu posibilitate de reluare în cursul zilei de miercuri, 9 iunie 2021.
Asigurăm toți studenții participanți la vaccinare, care va fi efectuată cu serul Pfizer, că vor fi respectate circuitele de siguranță, conform normelor sanitare în vigoare.
”Ne bucurăm că prin buna colaborare cu DSP Cluj putem veni în sprijinul studenților noștri, care din diferite motive obiective nu au reușit încă să se vaccineze. Participarea lor la acțiunea de vaccinare demonstrează că sunt responsabili, iar noi le suntem alături în acest demers. Mulți din studenții noștri s-au vaccinat deja în cadrul maratoanelor organizate în oraș sau la Centrul drive-thru, dar pentru cei care nu au reușit încă am venit în întâmpinare. Vom organiza astfel de acțiuni de câte ori va fi nevoie. Acum se apropie festivitățile de absolvire, urmează admiterea, iar universitatea continuă să pună accentul pe siguranța tuturor, așa cum a procedat de când a început situația pandemică”, a precizat Prof. dr. Leon Muntean, prorector Activități sociale și studențești din cadrul USAMV Cluj-Napoca.