Cursuri organizate în premieră de specialiștii Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, pentru comunitatea clujeană
În luna martie, specialiști din cadrul FHADR au susținut, în premieră, cursuri pentru comunitatea clujeană, la care au participat peste 150 de pasionați de viticultură, pomicultură și floricultură.
Sesiunile de instruire s-au desfășurat în campus, în sere sau în livada didactică, unde se află colecțiile de viță de vie și pomi fructiferi. Specialiștii noștri au susținut prezentări, urmate de aplicații practice, iar participanții s-au declarat încântați de experiențele împărtășite de cadrele didactice din cadrul facultății noastre. Au făcut fotografii, au filmat și au adresat numeroase întrebări în cadrul acestor cursuri și și-au exprimat dorința de a participa și la următoarele evenimente de acest fel organizate în campusul USAMV Cluj-Napoca.
De asemenea, cursanții au avut ocazia, spre exemplu, să afle detalii despre Colecția ampelografică a Disciplinei Viticultură, care cuprinde peste 60 de soiuri de struguri (de masă, pentru stafide și pentru vin), hibrizi interspecifici, dar și portaltoi.
Aceste sesiuni de instruire, la finalul cărora cursanții au primit o diplomă de participare, au fost susținute după cum urmează:
- Cursuri de tăieri la viță de vie (Disciplina Viticultură): 14-15 martie 2025, susținute de Prof. dr. Claudiu Bunea și Șef lucr. dr. Anamaria Călugăr;
- Cursuri de tăieri la pomi fructiferi (Disciplina Pomicultură): 14-15 martie 2025, susținute de Șef lucr. dr. Andreea Andrecan;
- Curs Înmulțirea vegetativă a plantelor de apartament: 7 martie 2025 (Disciplina Floricultură), susținut de Ing. dr. Gelu Moldovan;
- Curs Producerea răsadurilor de flori: 21 martie 2025 (Disciplina Floricultură), susținut de Ing. dr. Gelu Moldovan.
Felicitări colegilor din cadrul Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, precum și celor peste 150 de participanți pasionați de viticultură, pomicultură și floricultură!