Inaugurarea Consulatului Onorific al Regatului Belgiei, în campusul USAMV Cluj-Napoca

Universitatea noastră a fost onorată să găzduiască, în 16 martie 2026, inaugurarea Consulatului Onorific al Regatului Belgiei, care are sediul chiar în campus, la Institutul de Științele Vieții.

În prezența conducerii universității, a reprezentaților autorităților locale, membri ai comunității belgiene și a invitaților, ES Ambasadorul Regatului Belgiei Jean Cornet d’Elzius a evidențiat semnificația consolidării relației bilaterale:

”În contextul cooperării noastre, înființarea unui Consulat Onorific reflectă importanța tot mai mare a orașului Cluj-Napoca și a regiunii devenite un pol de dezvoltare tehnologică și antreprenorială la nivel european. Clujul reprezintă, de asemenea, un punct de interes major pentru investițiile belgiene”.

La preluarea atribuțiilor de Consul Onorific, Alina Pop a declarat:

”Este o deosebită onoare să reprezint Regatul Belgiei la Cluj-Napoca. Îmi propun să contribui la dezvoltarea relațiilor dintre Belgia și regiunea Transilvaniei prin sprijinirea comunității belgiene și încurajarea cooperării în domeniul afacerilor, educației și inovării, în spiritul valorilor europene comune”.

Sediul Consulatului Onorific al Regatului Belgiei la Cluj-Napoca se află în incinta campusului nostru, la Institutul de Științele Vieții, Calea Mănăștur nr. 3–5, etajul 1, camera 51. Contact: +40 721 367 236 sau [email protected].

Mult succes în toate activitățile noului Consulat Onorific al Regatului Belgiei!

Skip to content