Premieră la Cluj-Napoca, în 7 aprilie, de Ziua internațională a castorului: Proiecția documentarului „Arhitecții naturii”, în Aula Magna „Mihai Șerban”
Ziua internațională a castorului – 7 aprilie – este marcată la universitatea noastră printr-o premieră dedicată studenților, dar și întregii comunități clujene: proiecția documentarului „Arhitecții naturii”. Filmul în regia lui Dan Dinu surprinde povestea reintroducerii castorilor și a zimbrilor în Munții Făgăraș, prin eforturile Fundației Conservation Carpathia.
”Arhitecții Naturii” este o poveste captivantă despre eforturile de refacere a echilibrului natural al zonei și impactul pozitiv asupra mediului pe care îl au aceste specii.
Regizorul Dan Dinu, care a mai fost oaspetele USAMV Cluj-Napoca, este cunoscut pentru pelicula de succes ”România Sălbatică”, iar noul documentar este realizat împreună cu echipa NTD Film și cea a Fundației Conservation Carpathia, în cadrul proiectului „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul LIFE.
Proiecția documentarului ”Arhitecții naturii” se adresează în principal studenților noștri, care vor avea ocazia să interacționeze cu reprezentanții Fundației Conservation Carpathia – Ruben Iosif, Adrian Aldea și Victoria Donos, iar accesul la eveniment este gratuit.
Ruben Iosif este Doctor în Biologie și coordonatorul departamentului dedicat monitorizării faunei în cadrul Fundației Conservation Carpathia. Principalele sale cercetări vizează dinamica populațiilor de urs, lup, râs și cerb, dar și interacțiunea dintre comunitățile locale și aceste specii.
Adrian Aldea este Biolog și manager al departamentului de faună al Fundației Conservation Carpathia. Are peste 20 de ani de experiență în domeniul protecției mediului. Absolvent al Facultății de Ecologie și Protecția Mediului, dar și al Facultății de Management al Faunei, el coordonează programul de reintroducere a castorilor și zimbrilor în sudul Munților Făgăraș.
La rândul său, Victoria Donos, directorul de comunicare al fundației, are ca misiune să apropie oamenii de conservare, să-i facă să înțeleagă mai bine biodiversitatea și rolul acesteia pentru natură și oameni.
Evenimentul va avea loc în 7 aprilie 2025, de la ora 19.00, în Aula Magna ”Mihai Șerban”, iar alături de studenții și profesorii noștri sunt așteptați cu entuziasm și reprezentanți ai ONG-urilor interesate sau pasionații de natură sălbatică din Cluj-Napoca. După proiecția documentarului, care durează 60 de minute, va avea loc și o sesiune Q&A cu invitații noștri, astfel că aveți ocazia să profitați de această premieră în Cluj-Napoca, organizată chiar de Ziua internațională a castorului! Evenimentul este coordonat din partea USAMV Cluj-Napoca de Șef lucr. dr. Gianluca D’Amico, de la Facultatea de Medicină Veterinară.
Fundația Conservathion Carpathia, despre revenirea castorilor și a zimbrilor în sud-estul Munților Făgăraș
Cunoscut în România mai mult sub denumirea de ”breb”, castorul era prezent cândva pe toate cursurile de apă din țară, după cum atestă datele arheologice. Specia a dispărut în totalitate timp de peste 100 de ani din cauza defrișărilor masive, a vânătorii, dar și a lipsei unor legi care să-l protejeze.
Castorii au revenit au revenit în țară printr-un proiect derulat de Institutul de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură (fostul ICAS Brașov), între anii 1998 și 2003. Cu mari eforturi, specialiștii au reintrodus 182 exemplare de castor pe cursurile râurilor Olt, Mureș și Ialomița. Populația de castori a început să se restabiliească, iar în 2010 aceștia ajunseseră până în partea superioară a Deltei Dunării.
În 2021, Fundația Conservation Carpathia a reintrodus castorii în zona de sud-est a Munților Făgăraș, în albiile râurilor Dâmbovița, Argeșel și Râul Târgului, județul Argeș.
Castorul este supranumit ”inginerul ecosistemelor” pentru ingeniozitatea prin care construiește un mozaic de suprafețe naturale unde reține apa și extinde zonele umede, atât de necesare în condițiile actuale ale schimbărilor climei și secetelor prelungite.
În plus, castorii contribuie la extinderea zonelor umede și creșterea capacității terenurilor de a stoca mai multă apă, astfel pot reduce semnificativ viteza debitului și chiar stabiliza volumul de apă în urma ploilor abundente, atenuând efectul inundațiilor. De asemenea, activitatea lor poate ajuta la susținerea unui flux optim de apă în perioadele de secetă.
Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa, iar rolul său în natură este pe măsură. El creează spații deschise în pădure, gestionează vegetația prin pășunat, transportă semințe și susține alte specii să se dezvolte, creându-le prin activitatea sa un mediu potrivit. Totodată, zimbrii sunt o atracție turistică importantă pentru zonele în care au fost reintroduși, generând venituri pentru comunitățile locale.
Dispărut și din zona Carpaților românești din cauza vânătorii excesive, acum mai bine de 200 de ani, zimbrul a fost reintrodus cu succes în alte câteva zone din țară, specia adaptându-se bine în libertate în Parcul Natural Vânători Neamț, la Armeniș (Caraș-Severin) sau în județul Hunedoara. Fundația Conservation Carpathia i-a reintrodus în zona Munților Făgăraș începând cu 2020 și îi monitorizează constant pentru a se asigura că revenirea lor e un succes.
Trailer „Arhitecții naturii”: https://www.youtube.com/watch?v=aKb9XUbhrUs