Realizări remarcabile ale comunității USAMV Cluj-Napoca

Începutul lunii decembrie a adus vești extraordinare pentru întreaga comunitate a universității noastre!

În aceeași zi, 10 decembrie 2024, Facultatea de Medicină Veterinară a obținut acreditarea oficială a European Association of Establishments for Veterinary Education (EAEVE) pentru următorii 7 ani, iar la Ministerul Educației a fost semnat de către doamna ministru Ligia Deca și Prof. dr. Cornel Cătoi – Rector, contractul de finanțare prin PNRR, câștigat de USAMV Cluj-Napoca, alături de alte universități, pentru formarea cadrelor didactice din liceele agricole.

”Peste jumătate de milion de euro pentru formarea profesorilor din liceele cu profil agricol din țară! Am semnat, la Ministerul Educației, contractele de finanțare prin PNRR câștigate de universitățile care vor asigura formarea cadrelor didactice din liceele agricole. Acest program reprezintă un pas major în modernizarea învățământului agricol din România, adaptându-l la cerințele noilor tehnologii.

Programul de formare va aborda teme esențiale, precum digitalizarea și inteligența artificială în agricultură, tehnologii agricole sustenabile, economie circulară, reducerea poluării din agricultură, conservarea biodiversității, biotehnologii moderne și management financiar adaptat fermelor. Aceste subiecte vizează atât eficiența și sustenabilitatea, cât și integrarea noilor tehnologii în agricultură. Le doresc succes câștigătorilor în implementarea proiectelor!”, este declarația ministrului Educației, doamna Ligia Deca.

O altă reușită remarcabilă pentru universitatea noastră este obținerea de către Facultatea de Medicină Veterinară a acreditării oficiale European Association of Establishments for Veterinary Education (EAEVE) pentru următorii 7 ani, o recunoaștere oferită de prestigioasa organizație The European Committee of Veterinary Education – ECOVE!

Această reușită reprezintă rodul muncii susținute, al dedicării și al efortului colectiv al întregii echipe. Fiecare profesor, cercetător, student și membru al personalului administrativ a avut un rol esențial în acest succes!

Felicitări tuturor colegilor noștri de la Facultatea de Medicină Veterinară pentru această realizare remarcabilă, care inspiră continuarea pe calea performanței, inovării și pasiunii pentru educație și știință!

Felicitări și mult succes întregii comunități a USAMV Cluj-Napoca!

Skip to content