Roinița (Melissa officinalis L.)

Roiniţa este cunoscută încă din antichitate, fiind descrisă de medicul Eladei – Dioscoride – care i- a prezentat şi o parte din proprietăţile terapeutice. Plinius spunea că roiniţa poate să “lipească rănile”, fiind folosită mai ales în rănile cauzate de sabie. Celebrul medic şi chimist Paracelsus (1541) o considera cea mai bună plantă pentru bolile de inimă.

Se cultivă pentru frunze (Melissae folium) sau pentru întreaga parte aeriană (Melissae herba). Acestea conţin: ulei volatil (0,1-0,45%, în care domină citralul

– ce dă mirosul şi gustul de lămâie), acizi      polifenolcarboxilici (rozmarinic, cafeic, clorogenic), principii amare, triterpene (acid ursolic, oleanolic), flavonozide, cumarine, mucilagii, rezine,

taninuri ş.a. (Crăciun, şi col, 1977, Muntean și colab., 2016).

Herba de roiniţă are acţiune: sedativă, antispastică, antiseptică, colagogă, coleretică, carminativă, stomahică, cicatrizantă, imunomodelatoare, antiherpetică, antitiroidiană şi antigonadotropă. Se foloseşte în tulburări digestive (crampe, balonări, greaţă şi vomă, spasme, colici, nevroze intestinale şi stomacale, diaree sau constipaţie) sau chiar boli digestive organice (ulcer gastric şi duodenal, litiază biliară), dischinezii biliare şi colite cronice, insomnii, cefalee şi tulburări cardiace (palpitaţii, oscilaţii tensionale, tahicardie şi lipotomii). Roiniţa intră în compoziţia ceaiurilor: anticolitic, aromat, laxativ ş.a.

Materialul din pungă a fost recoltat și prelucrat manual din câmpul experimental de la Hoia, Cluj-N. (foto mai jos).

Preparare: Herba de roiniță se poate folosi sub formă de infuzie: peste 2 linguriţe material uscat, într-o cană de ceramică sau sticlă, se adaugă 250-300 ml apă clocotită. Se acoperă şi se lasă aprox. 2-3 minute, după care se strecoară. Infuzia trebuie să aibă o culoare deschisă (galben sau verde deschis).

 

 

 

 

EN:                                          Lemon balm (Melissa officinalis L.)

 

Lemon balm has been known since antiquity, being described by Greece’s physician – Dioscorides – who also presented some of its therapeutic properties. Plinius said that lemon balm could “stick the wounds”, being used especially in wounds caused by the sword. The famous physician and chemist Paracelsus (1541) considered it the best plant for heart disease (V. Velican, 1965). It is cultivated for the leaves (Melissae folium) or for the whole aerial part (Melissae herba). They contain: volatile oil (0.1-0.45%, dominated by citrus – which gives the smell and taste of lemon), polyphenolcarboxylic acids (rosemary, caffeic, chlorogenic), bitter principles, triterpenes (ursolic acid, oleanolic), flavonoids, coumarins, mucilages, resins, tannins, etc. (Crăciun, et al., 1977, Muntean et al., 2016).

The lemon balm herb has action: sedative, antispasmodic, antiseptic, cholagogue, choleretic, carminative, stomachic, healing, immunomodulatory, antiherpetic, antithyroid and antigonadotropic. It is used in digestive disorders (cramps, bloating, nausea and vomiting, spasms, colic, intestinal and stomach neuroses, diarrhea or constipation) or even organic digestive diseases (gastric and duodenal ulcer, gallstones), biliary

 

dyskinesias and chronic colitis, insomnia, headache and cardiac disorders (palpitations, blood pressure fluctuations, tachycardia and lipotomies). Lemon balm is part of the teas: anticolytic, aromatic, laxative, etc.

The material from the bag was harvested and processed manually from the experimental field from Hoia, Cluj-N. (photo below).

Preparation: The lemon balm herb can be used as an infusion: over 2 teaspoons of dry material, in a ceramic or glass cup, add 250-300 ml of boiling water. Cover and leave for approx. 2-3 minutes, then strain. The infusion should be light in color (yellow or light green).

 

Bibliografie / References

1. Crăciun Florentin, Ovidiu Bojor, Mihai Alexan, 1976, 1977, Farmacia Naturii, Vol. I şi II. Ed. Ceres, Bucureşti.
2. Muntean Leon S., Mircea Tămaş, Sorin Muntean, Leon Muntean, Marcel M. Duda, Dan I. Vârban, Simion Florian 2016. Tratat de plante medicinale cultivate şi spontane, ediţia a II-a. Ed. Risoprint Cluj-Napoca, p. 1043, ISBN 978-973-53-1873-4.