USAMV Cluj-Napoca, distinsă cu Decorația regală ”Nihil Sine Deo”, la Castelul Peleș
Universitatea noastră a fost onorată să primească Decorația regală ”Nihil Sine Deo” din partea Casei regale a României, în cadrul unei ceremonii găzduite de Castelul Peleș, în 11 martie. Distincția i-a fost înmânată rectorului USAMV Cluj-Napoca, Prof. dr. Cornel Cătoi, de către MS Margareta, Custodele Coroanei Române.
Motivarea acordării decorației: ”Pentru a onora pleiada de personalităţi ale ştiinţelor naturale din România care s-au succedat la catedrele şi în băncile sale, dar şi pentru a recunoaşte nivelul înalt al educaţiei universitare de ştiinţe
agronomice şi veterinare pe care Universitatea îl oferă astăzi studenţilor, veniţi din întreaga Europă. Pentru generozitatea cu care, alături de Casa Mea, Universitatea, prin conducerea ei, a oferit expertiza şi participarea sa activă, la refacerea şi revigorarea Domeniilor Regale deschise publicului, şi la păstrarea vie a tradiţiilor
horticole şi pomicole începute cu secole în urmă la Săvârşin şi Peleş”.
Decoraţia regală ”Nihil Sine Deo” a fost instituită la 30 decembrie 2009, prin ordinul Majestăţii Sale Regelui Mihai I, Suveranul Casei Regale a României. Regulamentul său a fost modificat la 30 decembrie 2017, prin decret al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, iar distincția poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc. Decorația regală respectă cu fidelitate distincțiile create de fondatorul Casei Regale și Statului român modern, Carol I. Totodată, ea este un simbol al trăiniciei, continuității, tradiției și legitimității istorice a Casei Regale, se arată pe casamajestatiisale.ro.
Alese mulțumiri!
Foto: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale