USAMV Cluj-Napoca, la ediția a XXXVI-a a Agronomiadei
Universitatea noastră a fost reprezentată, între 8-10 mai 2026, la cea de-a XXXVI-a ediție a Agronomiadei, evenimentul anual de succes care a reunit peste 600 de studenți și cadre didactice din șase universități din România și Republica Moldova.
Agronomiada, una dintre cele mai longevive și reprezentative competiții profesional-științifice și sportive din mediul academic agronomic din România și Republica Moldova, a fost găzduită în acest an de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
USAMV Cluj-Napoca a fost reprezentată de 73 de studenți și 29 de cadre didactice, care au concurat în probe profesionale de specialitate și probe sportive.
Cele 23 de probe profesionale au acoperit disciplinele fundamentale ale tuturor facultăților participante: pedologie, agrotehnică, fitotehnie, entomologie, împăduriri, floricultură, viticultură, proiectare peisagistică, reproducere animală, tehnologia creșterii bovinelor, tehnologia cărnii și a produselor din carne, controlul și expertiza produselor alimentare, aditivi și ingrediente în industria alimentară, tehnologia de obținere a produselor de panificație, a pastelor făinoase și a biscuiților, fiziologie, obstetrică veterinară, teledetecție și GIS, surse, procese și produse poluante, inginerie genetică, microbiologie generală, culturi de celule și țesuturi, managementul proiectelor și managementul resurselor umane.
Probele profesionale au fost completate de cele șapte competiții sportive: fotbal, volei mixt, baschet, tenis de câmp, tenis de masă, oină și majorete.
Delegația universității noastre s-a întors cu 23 de premii (19 științifice și 4 sportive) și cinci mențiuni, după cum urmează:
Probe profesionale
Facultatea de Agricultură – 4
- Locul I: Pedologie – Serban Ionuț; Entomologie – Dumitru Rebeca;
- III: Agrotehnica – Kuttel Philipp; Surse procese și produse poluante – Raul Papp.
Facultatea de Medicină Veterinară – 2
- I: Obstetrica veterinară – Coposciuc Mara;
- III: Fiziologie – Vulea Victor.
Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii – 4
- I: Microbiologie generală – Moldovan Andrada; Tehnologia creșterii bovinelor – Pop Diana Maria;
- II: Inginerie genetică – Aculov Marina; Culturi de celule și țesuturi – Anamaria Diana Mușat.
Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală – 3
- II: Viticultură – Linul Mihnea; Managementul proiectelor – Prisăcariu Ana-Maria;
- III: Proiectare peisageră – Pațilea Paula și Petruțiu Alexandra;
- Mențiune: Managementul resurselor umane – Chiorean Raul; Floricultură – Cristof Tudor Andrei.
Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor – 4
- I: Aditivi – Stanciu Andreea; Tehnologia panificației, pastelor făinoase și a biscuiților – Niga Irina;
- II: Tehnologia cărnii – Rareș Ceclan;
- III: Controlul și expertiza produselor alimentare – Vaidasigan Alexandra.
Facultatea de Silvicultură și Cadastru – 2
- I: GIS și Teledetecție – Sarca Lorena;
- II: Împăduriri – Bozga Daria.
Probe Sportive – 4
II: Fotbal; baschet feminin;
III: Volei; tenis de masă
Mențiune: Oină; tenis de câmp (masculin și feminin).
Agronomiada 2026 a reunit delegații din șase universități de profil agronomic din România și Republica Moldova:
▸ Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
▸ Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca
▸ Universitatea de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași
▸ Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara
▸ Facultățile de Agricultură și Horticultură din cadrul Universității din Craiova
▸ Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău.
Felicitări, USAMV Cluj-Napoca! Felicitări tuturor participanților și calde mulțumiri USAMV București pentru găzduirea exemplară!

