Politici de resurse umane

Resursa umană poartă cu sine cel mai important principiu al dezvoltării şi anume inovarea, fără de care competitivitatea actuală este de neconceput, mai mult, ea se transformă în cel mai important vector al difuziei inovării într-un teritoriu cât mai larg şi mai complex structural şi funcţional.

Pentru a face faţă unei competiţii în care criteriul excelenţei deţine rolul central, în contextul economic actual, in care nevoile financiare ale universităţii cresc în timp ce resursele bugetare sunt limitate, universitatea noastră adoptă o abordare pragmatică a managementului resurselor umane printr-o politică bugetară care să pună mai bine în valoare eforturile individuale şi colective ale corpului academic.

În consecinţă obiectivul prioritar va fi acela de a promova valorile profesionale şi ştiinţifice autentice, de a asigura o permanentă creştere a actului de predare, de cercetare, de inovare şi prestare de servicii către comunitate şi aceasta printr-o strânsă corelare cu o politică salarială diferenţiată, până la nivelul maxim admis de legislaţia muncii în vigoare.

Skip to content